Noi perspective asupra totalitarismului, 14-16 august, Vatra-Dornei

„Der neue Mensch“ als Durchgangsritual zwischen zwei politischen Regimen

                                                        Emilian Dranca

                                                            Erste Teil

„Der neue Mensch“ ist mehr als ein ideologische Begriff. Der „neue Mensch“ ist ein Projekt und ein ganzer Prozess. Das Konzept des „neuen Menschen“ gibt es nicht nur im Totalitarismus. Möglicherweise wollen alle Gesellschaften und politischen Regime einen anderen, neuen Menschen erschaffen. Es gilt ebenso in den abendländischen Demokratien. Wie die französische Revolution (1789) einen neuen Archetyp für das Individuum hervorgebracht hat – frei und befreit von dem sogenannten l`Ancien regime – so hat auch der amerikanische Sezessionskrieg (1861-1865) einen neuen Archetyp des Individuums in den Vereinigten Staaten von Amerika geschaffen. Die Franzosen und die Amerikaner haben versucht diesen Archetypen einen Weg in die Welt zu weisen. Folglich können die „neuen französischen Menschen“ vom Ende des 18. Jahrhunderts und der „neue amerikanische Mensch“ vom Ende des 19. Jahrhunderts Exportartikel werden. Der „neue Mensch“ kann auch ein Symbol, ein Spiegel der Gesellschaft sein.

In dieser Betrachtungunsgsweise habe ich versucht das Projekt des „neuen Menschen“ als ein Durchgangritual zwischen zwei ganz verschiedenen politische Regimen zu betrachten. Daher wird im ersten Teil der Begriff des „Ritual“ verwendet, wo eine religiöse Dimension anklingt. Wir haben weiterhin eine Dimension der „Gewalt“, weil wir die Projekte des „neuen Menschen“ in eine Debatte über Ideologie, insbesondere über die neuen Begriffe und Analysen aus Rumänien nach 1989, eingerahmt haben. Einer der „neuen“ Begriffe ist der der „politischen Religionen“. In den westlichen Gesellschaften haben ihn die Philosophen Raymond Aron und Voegelin benutzt. In Rumänien wurde der Begriff von Vladimir Tismăneanu und Daniel Sandru aufgegriffen. Im zweiten Teil ziehe ich das wichtige Werk Eric Voegelins: Die politische Religionen (1938) als Erklärungskonzept heran. Ins Rumänische ist lediglich der Band „Die politische Religion“ übersetzt worden (Religiile politice, Humanitas, Bucureşti, 2011). Voegelin zeigt darin eine besondere Struktur des Menschen und der Welt: eine quaternäre Struktur. Diese Struktur hat folgende Hierarchie: der Mensch, die Gesellschaft, das Universum (die Welt), Gott. Wenn mal diese Struktur sich in Form einer Pyramide vorstellt, steht an der Spitze Gott, darunter das Universum, dann die Gesellschaft und ganz unten der Mensch. Für das Projekt des „neuen Menschen“ in totalitären Systemen hat der „neue Mensch“ keine Beziehung mit der Spitze der Hierarchie, also mit Gott. Hingegen ist dann an der Spitze nicht mehr Gott sondern der „(neue) Mensch“ selbst. Diese letzten Probleme werden im dritten Teil der vorliegenden Untersuchung vorgestellt. Die erste, wichtigste und grundlegendste Frage dafür ist folgende: Hat der Kommunismus einen neuen Menschen geschaffen?

In Wirklichkeit ist das Projekt des „neuen Menschen“ von der Staatsmacht eingeführt und nicht für die Gesellschaft konzipiert. In dieser Beziehung zwischen Staatsmacht und Gesellschaft, durch den „neuen Menschen“ macht die Staatsmacht nichts für die Gesellschaft, für die Verbesserung des menschlichen Lebens. Dagegen strebt die Staatsmacht nach einer radikalen Veränderung. Diese Veränderung beginnt nicht mit der Masse in ihrer grossen Komplexität. Sie beginnt mit dem Menschen, mit dem Individuum: „dem neuen Menschen“, homo sovieticus, mit dem Arbeiter, mit dem Proletarier. Daher bedeutet der neue Mensch eine Versetzung. Zuerst eine Versetzung im individuellen Sinne und dann eine Versetzung im sozialen und gesellschaftliche Sinne. Das Projekt des „neuen Menschen“ ist ein wichtig Schritt in der Schaffung einer totalitären Gesellschaft und Herrschaft.

„Der neue Mensch“ als Begriff und als politische Idee, als philosophischer und sozialer Gedanke ist dem Totalitarimus des 20. Jahrhunderts vorausgegangen. Jenseits von Meinungsverschiedenheiten der Historikers und Philosophen, wie z.B. Georg Lachmann[1] Mosse und Hannah Arendt[2] und Stephane Courtois[3]. Jenseits der Debatte über die Ursprunge totalitärer Herrschaft[4] kann man beobachten, dass „der neue Mensch“ eine Idee, ein Werkzeug war, welches die totalitären Regime benutzt haben, um eine neue Ordnung zu schaffen. In Deutschland hätte das Nationalsozialistische Regime zwischen 1933-1945 ohne eine breite und offene Unterstützung der Massen nicht existieren können. Diese Menschen mussten kulturell[5] und wirtschaftlich das neue Regime unterstützen. Ein wichtiges Charaktermerkmal ist die Allgegenwart des Regime in den beiden Sphären des Leben: privat und öffentlich. Wie und warum? Weil das Regime einschließlich der totalitären Partei einen „neuen Menschen“ schaffen wollen. Für den „neuen Menschen“ soll der Staat und die Partei über der Familie, dem Beruf, den Leidenschaften stehen. Und das Positionieren ist gewinnt dank der verschiedenen Symbole, Angst, Terror und Machtsmechanismen von Staat und Partei. An der Spitze der Partei und des Staates steht ein einziger Mensch: der Generalsekretär, der Führer, der Prasident, der lider, conducatorul,[6] capitanul,[7] il duce,[8] oder eine Wiederholung des französischen Ausdrucks: l`Etat c`est moi (der Staat bin ich).[9]     Theoretisch soll der „neue Mensch“ durch die Ideologien und durch die Propaganda ein starker Mensch sein, stämmiger, athletischer, gesünder, klüger, etc. Stets findet man das Ideal: mehr, mehr, mehr... Wer diese Wertorientierung des „neuen Menschen“ nicht hat, ist kein zufriedener Untertan sondern wahrscheinlich ein Opponent. Aber hat der Totalitarimus –  im speziellen Fall der Kommunismus – einen „neue Menschen“ geschaffen?

---

[1] Georg Lachmann Mosse (1918-1999), Ein Volk, ein Reich, ein Führer. Die völkischen Ursprunge des Nationalsozialismus, Athenäum, Konigstein im Taunus, 1979, und Der nationalsozialistische Alltag, Beltz-Athenäum, Weinheim, 1993, und Die Nationalisierung der Massen. Politische Symbolik und Massenbewegungen von den Befreiungskriegen bis zum Dritten Reich, Campus, Frankfurt, 1993.

[2] Hannah Arendt (1906-1975), Elemente und Ursprunge totaler Herrschaft, Antisemitismus, Imperialismus, totale Herrschaft, Piper, München, Zürich, 16 Auflage, August 2013.

[3] Stephane Courtois (*1947), Le Livre noir du communism. Crimes, terreur, repression,  avec Nicolas Werth, Jean-Louis Panne, Andrzej Packowski, Karel Bartosek, Jean-Louis Margolin, Robert Laffront, Paris, 1997, und Quand tombe la nuit. Origines et emergence des regimes totalitaires en Europe 1900-1934 (dir.), L`Age d`Homme, Lausanne, 2001, Une si longue nuit. L`apogee des regimes totalitaires en Europe, 1935-1953 (dir.), Editions du Rocher, 2003, Communisme et totalitarisme, Perrin, Paris, 2009.

[4] Stephane Courtois sieht die Ursprunge totalitärer Herrschaft in der leninistischen Bewegung, bei Lenin und seinem bolschewistischen Denken. Dagegen verorten George Mosses und Hannah Arendt die Ursprünge des Totalitarismus nicht nur beim Kommunismus sondern auch beim Nationalsozialismus.

[5] Man muss  in diesem Fall die Verbrennnung des Bucher erinnern.

[6] Nicolae Ceauşescu (1911-1989)

[7] Corneliu Zelea Codreanu 

[8] Benito Mussolini 

[9] Auch in der Zeit von Charles de Gaule kann beobachten eine „personification de l`Etat“‘, eine Personifikation des Staats. Hans Sterken, De Gaulle hat gesagt... Eine Dokumentation seiner Politik, Seewald Verlag Stuttgart, 1967

Inscrieri pentru Scoala de Vara Astra

Partenerii de la Mioritics organizeaza a VII - a  editie a Festivalului de Film Istoric de la Rasnov:


Între 31 iulie şi 9 august 2015, în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului de Film Istoric Râşnov, 15 studenţi şi masteranzi pasionaţi de istorie vor putea participa gratuit la Şcoala de Vară ASTRA. Cei care vor trimite un material pe tema situaţiei actuale din România/din lume văzută prin ochii lui Nicolae Ceaușescu vor avea şansa să asiste la toate evenimentele festivalului şi vor beneficia de acoperirea costurilor de cazare şi masă.

Festivalul de Film Istoric Râşnov a ajuns la cea de-a şaptea ediţie, fiind organizat în Cetatea Râşnov şi Cinematograful Amza Pellea. Pe toată perioada acestui eveniment, iniţiatorii festivalului, Primăria Râşnov şi Asociaţia Mioritics, vor organiza Şcoala de Vară Astra pentru tinerii interesaţi de istorie şi discuţii cu istoricii momentului.
 
Tema principala abordată în cadrul Şcolii de Vară şi în timpul Festivalului de Film Istoric Râșnov va fi “Secesiune vs. Uniune”. Prin intermediul dezbaterilor şi a proiecţiilor de film vor fi analizate cauzele şi consecinţele mişcărilor de secesiune şi de uniune de-a lungul istoriei la nivel internaţional. Partenerii Şcolii de Vară sunt Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Institutul Român de Istorie Recentă şi Fundaţia Calea Victoriei.

Pentru a câştiga un loc la Şcoala de Vară ASTRA, aplicanţii trebuie să trimită, până la data de 30 iunie 2015, pe adresa mihai@mioritics.ro, CV-ul şi un scurt material (maximum 1 pagina A4, Times New Roman, 11) pe tema: "Un articol de pe blog-ul cetăţeanului Nicolae Ceauşescu în anul 2015". Mai mult, participanţii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 (împliniţi cel mai târziu la data de 31 iulie 2015) şi 26 de ani şi să cunoască limba engleză, la nivel mediu sau avansat. Organizatorii îşi rezervă dreptul de face selecţia aplicanţilor înscrişi, în limita celor 15 locuri disponibile.  


http://www.ffir.ro/ro/stiri/inscrieri-pentru-scoala-de-vara-astra.html

Frica de libertate

Partea I

                                                   De Taflan  Alexandru

                                     Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca

Lucrarea de faţă îşi propune să realizeze o analiză a conceptului de frică, într-un context socio-politic şi dintr-o perspctivă istorică. Mai précis dorim să observăm evoluţia sentimentului de frică în societate, manifestat ca un efect al cauzelor economice, sociale şi politice. Sunt două concepte de prim-plan în cercetarea noastră, frica şi libertatea; astfel vom încerca să demonstrăm pe parcursul lucrării că în istorie individul mereu a aspirat la libertate, la dobândirea, cucerirea ei. Pe de altă parte însă preţul libertăţii a constat în deprivarea individului de securitatea socială şi economică, de apariţia responsabilităţilor şi odată cu aceasta de apariţia stării de incertitudine, a fricii. De precizat că analiza noastră cuprinde ca spaţiu geographic de analiză Europa şi Statele Unite ale Americii într-o anumită măsură.

Istoria modernă a Europei se concentrează în jurul efortului de eliberare din lanţurile politice şi economice care încătuşau oamenii. Luptele pentru libertate au fost purtate de către cei asupriţi, cei care doreau noi libertăţi, împotriva celor care aveau de apărat privilegii. Astfel principiile liberalismului economic, ale democraţiei politice, ale autonomiei religioase şi ale individualismului în general au dus omenirea la câştigarea unei libertăţi nemainîntâlnite până atunci. Pe de altă parte însă condiţia umană face ca dobândirea libertăţii să ducă la apariţia unei stări de insecuritate, de frică. Aceasta întrucât prin câştigarea libertăţii, individul este liber faţă de ceva, de cineva, dar nu este liber să se conducă pe sine deoarece el până la dobândirea libertăţii a făcut parte dintr-un grup, un grup cu o identitate; fie o identitate religioasă sau socială, individual aparţinea de aceasta, era implicat într-un întreg structurat, individul ocupând o anumită poziţie. Or, o data cu creşterea individualităţii şi a obţinerii libertăţii faţă de ceva, cineva, creşte şi gradul de izolare, de nesiguranţă al individului, întrucât acesta acum nu mai este parte integrată a unui grup, a unei identităţi, el este pe cont propriu, ceea ce în mod obvios duce la apariţia unei stări de anxietate, de frică faţă de dobândirea libertăţii.[1] 

Vom explica mai detaliat acest proces într-un cadru istoric, în continuare.

Perioada Evului Mediu este în general privită din perspectiva inidividuală drept o absenţă generală a libertăţii personale şi o exploatare a majorităţii populaţiei, în mare parte ţărani, de către o minoritate ce deţinea o mare parte din puterile şi resursele politice, respectiv economice. Astfel individul trăia într-o societate, societatea medievală, în care lipsea iniţiativa inidivuală, proprietatea privată, resursele economice necesare unui individ pentru dezvoltarea sa personală. Pe de altă parte însă indivdul nu era complet liber, deoarece el era dependent de cineva, fie că acela era monarhul, nobilul sau oricare altă autoritate capabilă să-i asigure individului lipsit de libertate un anumit grad de securitate socială. De pildă, ţăranii nu aveau libertăţi, proprietatea lor privată era cvasi-inexistentă, însă în aceeaşi măsură dependenţa lor - sau mai bine spus interdependenţa – faţă de nobil le asigura un grad de securitate economică şi socială. Nu în ultimul rând, Biserica a reprezentat, mai ales în apusul Europei, un spaţiu al comunităţii, al securităţii sociale, în care inidividul se simţea ca făcând parte dintr-un întreg, Biserica fiind un sursă a solidarităţii umane.[2]

Astfel se poate observa că în Evul Mediu, deşi indivizii erau lipsiţi de libertate, cu excepţia celor privilegiaţi, aceştia erau integraţi fie într-un sistem de dependenţă, fie în cadrul comunităţii creştine, având sentimentul unei securităţi, al apartenenţei la un întreg. În aceste condiţii frica de libertate nu exista, întrucât nu exista libertatea, dar exista în schimb dorinţa de libertate.

Două evenimente în istoria Europei sunt simpatetice pentru apariţia libertăţii individuale în Europa: apariţia capitalismului sau dezvoltarea acestuia şi în plan religios, apariţia mişcărilor luterane şi calviniste.

Mai întâi apariţia şi evoluţia luteranismului a fost în paralel cu cea a capitalismului. Întrucât luteranismul a reprezentat în primul rând un curent religios ce se opunea autorităţii Bisericii Catolice, vasăzică se opunea conservatorismului, practicilor Bisericii Catolice, care erau o barieră împotriva libertăţii indivizilor de a se exprima faţă de transcendentul religios, fără interferenţa Bisericii. În acest sens, în viziunea luteranilor omul este o fiinţă solitară, vulnerabilă, care trăieşte spaime - apare conceptul de frică – şi care poate fi salvat doar prin redempţiunea divină. Eroarea Bisericii Catolice în viziunea luterană e aceea că, prin birocraţia şi autoritarismul său se opune accesului la mântuire al omului. Ce legătură are viziunea luterană cu dezvoltarea capitalismului? Aceea că, dezvoltarea economică a contribuit la apariţia clasei de mijloc, care o dată cu obţinerea de mai multă libertate a început să reacţioneze faţă de autoritarismul iliberal al Bisericii Catolice.[3]

---

[1] Fromm Erich, Frica de libertate, Universitas, 1998, Bucureşti

[2] Robin Corey, Frica, istoria unei idei politice, Vremea, 2009, Bucureşti

[3] Fromm Erich, Frica de libertate, Universitas, 1998, Bucureşti

Rolul resurselor în dezvoltarea economică şi a democraţiei

                                                         de Alex Taflan

                                                              Concluzii

Am încercat în lucrarea de faţă să demonstrăm că succesul şi prosperitatea unei naţiuni nu depind de prezenţa sau lipsa unor resurse naturale. Tot ceea ce este stringent dezvoltării economice şi sociale a unei naţiuni, este prezenţa unui cadru juridic care să garanteze libertăţile şi drepturile individului şi o viziune economică orientată către comerţ, evoluţie şi performanţă. Desigur avem naţiuni care nu sunt democratice şi care deţin şi materii prime, de pe urma cărora obţin venituri uriaşe, precum Qatar; însă de obicei aceste naţiuni, şi am dezvoltat mai sus exemplul Americii Latine, atunci când renunţă sau sunt obligate de circumstanţe, la o economiei a dependenţei, a exportului de materii prime, sunt forţate să ia decizii care fie erodează progresul democratic de până atunci, fie îl încetinesc. Aşadar, tot ceea ce este stringent pentru consolidarea democraţiei şi reuşita economiei este un cadru optim politic, juridic şi economic, şi nu neapărat existenţa unor resurse. De fapt, am îndrăzni să afirmăm că prezenţa resurselor mai degrabă reprezintă un risc pentru tranziţia către democraţie şi o economie liberă.

Bibliografie

Surse online:

Ayittey George, Why Africa is poor, ieas.unideb.hu/admin/file_6845.pdf , accesat 12 februarie 2015

http://democracyranking.org/wordpress/?page_id=828 , accesat 12 februarie 2015

https://freedomhouse.org/report/freedom-world/freedom-world-2014#.VN3p_5IUPgE , accesat 12 februarie 2015

French Doug, Turning rich natural resources into scarcity, Mises Institute, http://mises.org/blog/turning-rich-natural-resources-scarcity, accesat 12 februarie 2015

Roberts James, Brazil’s corruption holds back economic freedom, http://dailysignal.com/2012/12/05/brazils-corruption-holds-back-economic-freedom/ , accesat 12 februarie 2015

Sakoh Katsuro, How a Booming South Korea Exports Jobs to the U.S., Heritage Foundation, http://www.heritage.org/research/reports/1984/10/how-a-booming-south-korea-exports-jobs-to-the-us, accesat 12 februarie 2015

http://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.CD

Cărţi

Greenspan Alan, Era Turbulenţelor, Editura Publica, 2008, Bucureşti

Norberg Johan, În apărarea capitalismului global, Libertas Publishing, 2010, Bucureşti