Partea I
De Taflan Alexandru
Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca
Lucrarea de faţă îşi propune să realizeze o analiză a
conceptului de frică, într-un context
socio-politic şi dintr-o perspctivă istorică. Mai précis dorim să observăm evoluţia sentimentului de frică în societate,
manifestat ca un efect al cauzelor economice, sociale şi politice. Sunt două
concepte de prim-plan în cercetarea noastră, frica şi libertatea; astfel vom
încerca să demonstrăm pe parcursul lucrării că în istorie individul mereu a
aspirat la libertate, la dobândirea, cucerirea ei. Pe de altă parte însă preţul
libertăţii a constat în deprivarea individului de securitatea socială şi
economică, de apariţia responsabilităţilor şi odată cu aceasta de apariţia
stării de incertitudine, a fricii. De precizat că analiza noastră cuprinde ca
spaţiu geographic de analiză Europa şi Statele Unite ale Americii într-o
anumită măsură.
Istoria modernă a Europei se concentrează în jurul
efortului de eliberare din lanţurile politice şi economice care încătuşau
oamenii. Luptele pentru libertate au fost purtate de către cei asupriţi, cei
care doreau noi libertăţi, împotriva celor care aveau de apărat privilegii.
Astfel principiile liberalismului economic, ale democraţiei politice, ale
autonomiei religioase şi ale individualismului în general au dus omenirea la
câştigarea unei libertăţi nemainîntâlnite până atunci. Pe de altă parte însă
condiţia umană face ca dobândirea libertăţii să ducă la apariţia unei stări de
insecuritate, de frică. Aceasta întrucât prin câştigarea libertăţii, individul
este liber faţă de ceva, de cineva, dar nu este liber să se conducă pe sine
deoarece el până la dobândirea libertăţii a făcut parte dintr-un grup, un grup
cu o identitate; fie o identitate religioasă sau socială, individual aparţinea
de aceasta, era implicat într-un întreg structurat, individul ocupând o anumită
poziţie. Or, o data cu creşterea individualităţii şi a obţinerii libertăţii
faţă de ceva, cineva, creşte şi gradul de izolare, de nesiguranţă al
individului, întrucât acesta acum nu mai este parte integrată a unui grup, a
unei identităţi, el este pe cont propriu, ceea ce în mod obvios duce la
apariţia unei stări de anxietate, de frică faţă de dobândirea libertăţii.[1]
Vom explica mai detaliat acest proces într-un cadru istoric, în continuare.
Perioada Evului Mediu este în general privită din
perspectiva inidividuală drept o absenţă generală a libertăţii personale şi o
exploatare a majorităţii populaţiei, în mare parte ţărani, de către o
minoritate ce deţinea o mare parte din puterile şi resursele politice,
respectiv economice. Astfel individul trăia într-o societate, societatea
medievală, în care lipsea iniţiativa inidivuală, proprietatea privată,
resursele economice necesare unui individ pentru dezvoltarea sa personală. Pe
de altă parte însă indivdul nu era complet liber, deoarece el era dependent de
cineva, fie că acela era monarhul, nobilul sau oricare altă autoritate capabilă
să-i asigure individului lipsit de libertate un anumit grad de securitate
socială. De pildă, ţăranii nu aveau libertăţi, proprietatea lor privată era
cvasi-inexistentă, însă în aceeaşi măsură dependenţa lor - sau mai bine spus
interdependenţa – faţă de nobil le asigura un grad de securitate economică şi socială.
Nu în ultimul rând, Biserica a reprezentat, mai ales în apusul Europei, un
spaţiu al comunităţii, al securităţii sociale, în care inidividul se simţea ca
făcând parte dintr-un întreg, Biserica fiind un sursă a solidarităţii umane.[2]
Astfel se poate observa că în Evul Mediu, deşi indivizii
erau lipsiţi de libertate, cu excepţia celor privilegiaţi, aceştia erau
integraţi fie într-un sistem de dependenţă, fie în cadrul comunităţii creştine,
având sentimentul unei securităţi, al apartenenţei la un întreg. În aceste
condiţii frica de libertate nu exista, întrucât nu exista libertatea, dar
exista în schimb dorinţa de libertate.
Două evenimente în istoria Europei sunt simpatetice
pentru apariţia libertăţii individuale în Europa: apariţia capitalismului sau dezvoltarea
acestuia şi în plan religios, apariţia mişcărilor luterane şi calviniste.
Mai întâi apariţia şi evoluţia luteranismului a fost în
paralel cu cea a capitalismului. Întrucât luteranismul a reprezentat în primul
rând un curent religios ce se opunea autorităţii Bisericii Catolice, vasăzică
se opunea conservatorismului, practicilor Bisericii Catolice, care erau o
barieră împotriva libertăţii indivizilor de a se exprima faţă de transcendentul
religios, fără interferenţa Bisericii. În acest sens, în viziunea luteranilor
omul este o fiinţă solitară, vulnerabilă, care trăieşte spaime - apare
conceptul de frică – şi care poate fi salvat doar prin redempţiunea divină.
Eroarea Bisericii Catolice în viziunea luterană e aceea că, prin birocraţia şi
autoritarismul său se opune accesului la mântuire al omului. Ce legătură are
viziunea luterană cu dezvoltarea capitalismului? Aceea că, dezvoltarea economică
a contribuit la apariţia clasei de mijloc, care o dată cu obţinerea de mai
multă libertate a început să reacţioneze faţă de autoritarismul iliberal al Bisericii Catolice.[3]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu