partea II
de Alex Taflan
În Asia de Sud-Est lucrurile au stat exact invers decât
în Africa. Ţările sunt aici lipsite de multe dintre resursele ţărilor africane.
După război, Japonia era într-o stare economică extrem de fragilă. Lipsită de
resurse şi cu costurile enorme ale războiului, se întrevedeau şanse mici ca
Japonia să se repună pe picioare economic, darămite să devină una dintre cele
mai mari economii în prezent. La fel, Coreea de Sud avea un nivel de trai
apropiat de cel al Zambiei, iar situaţia celorlalte naţiuni precum Indonezia,
Malaysia sau Taiwan era şi mai rea, taiwanezii aveau un nivel de trai după
război mai rău decât al congolezilor!!![1]
În pofida acestora, astăzi situaţia pare incredibilă.
Care au fost cauzele miracolului est-asiatic, ce a făcut ca aceste ţări lipsite
de resurse importante nu doar să se dezvolte economic, ci să obţină nişte
performanţe care depăşesc, în cazul unora precum Japonia, pe cele ale unor
state vestice. Răspunsul constă într-o serie de măsuri pe care aceste ţări
le-au luat. În primul rând din punct de vedere economic a fost încurajat
antreprenoriatul şi concurenţa economică, mai mult, măsurile intervenţioniste
în ceea ce priveşte economia, au fost dirijate către creştere şi dezvoltare
economică şi nu, precum în Africa sau America Latină, pentru protecţie socială.
De asemenea, indivizilor le-a fost asigurat un cadru juridic care să permită
dezvoltarea economică, adică a fost garantată proprietatea privată şi guvernele
nu au impus bariere sau diferite reglementări care să încetinească economia.[2]
Să luăm exemplul Coreei de Sud. Până la mijlocul anilor
60 situaţia economică era extrem de proastă, economia fiind susţinută de
ajutorul extern. Odată cu instalarea dictaturii militare a generalului Park
Chung Hee, economia Coreei de Sud a luat-o pe un trend ascendent, este drept ca
în acelasi timp democraţia a luat-o pe un drum descendent, însă performanţele
economice ale unei ţări mici şi lipsită de resurse au fost fantastice. Prin
politici de import a materialelor brute si mai apoi manufacturarea acestora,
precum şi tranziţia de la industrializare către manufacturarea de bunuri
electronice, Coreea de Sud a reuşit ca în mai puţin de 20 de ani, între 1962 şi
1981 şă-şi mărească PIB per capita de zece ori.[3]
După căderea regimului militar, Coreea a început tranziţia către democraţie, o
tranziţia care ar fi fost cu siguranţă mai dificilă fără succesul economic. Să
menţionăm însă că statele est-asiatice au practicat şi practică unele politici
corporatiste sau politici monetare eronate, ceea ce s-a materializat prin
crizele din anii 90, însă în pofida acestor dificultăţi, statele est-asiatice
au conservat acele politici eficiente, în comparaţie, după cum vom vedea, cu
America Latină.
Poate cel mai peremptoriu exemplu al ideii pe care am
susţinut-o până acum, şi anume aceea că dezvoltarea economică a unei naţiuni nu
depinde exclusiv de resursele pe care le are, este cel al Americii Latine.
[1] Ibidem
[2] Ibidem
[3] Sakoh Katsuro, How a Booming South Korea Exports Jobs to the U.S.,
Heritage Foundation, http://www.heritage.org/research/reports/1984/10/how-a-booming-south-korea-exports-jobs-to-the-us
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu